Compania românească Brenneka Install a deschis o subsidiară internațională în urmă cu câțiva ani în Franța pentru a ține în companie angajații care își doreau să plece la muncă peste
Grupul Construcții Erbașu, controlat de familia Erbașu, are în plan să dezvolte hoteluri în opt orașe din România, printre care București, Oradea și Timișoara, în contextul în care
Percepută mult timp drept o zonă de producție low-cost, România a devenit astăzi o platformă industrială solidă și competitivă, capabilă să susțină companii care își extind operațiunile
industria mobilei au lucrat 55.000 de oameni, recuperându-se o parte din reducerile de personal din intervalul 2009-2010, potrivit datelor Asociației Producătorilor de Mobilă din România
Suprafața de spații industriale în construcție în România totalizează 54.500 de metri pătrați, aceasta fiind echivalentă cu cea alocată unui singur proiect în perioada de dinainte de
Vânzările de cărămizi din România ale grupului austriac Wienerberger au scăzut în valoare, dar s-au majorat ușor în volum anul trecut, prognoza pentru 2012 indicând o stagnare a cantităților
SW Umwelttechnik România, subsidiara locală a companiei austriece cu același nume care produce prefabricate din beton, și-a mărit capacitatea de producția în una dintre fabrici, cea
materiale de construcții Joris Ide, deținut de grupul irlandez Kingspan, are un buget de 9 mil. euro pentru investiții în trei centre de distribuție, dintre care unu în România
Retailerul de bricolaj Brico Dépôt, care are 35 magazine pe piața locală, vrea să extindă gama de produse pe care le vinde în România și să continue investițiile în platforma online