Cu o astfel de investiție este posibilă obținerea unor rate de câștig mai mari decât cele oferite de depozitele bancare și, în plus, toate prognozele indică o creștere susținută a prețurilor
Pentru cine cumpără o locuință în care urmează să trăiască și apelează la finanțare bancară, decizia începe cu stabilitatea financiară și cu capacitatea de a susține achiziția pe termen
♦ Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 200 de milioane de euro, sumă provenită din credit bancar și surse proprii ale dezvoltatorului HILS Development, companie
De ce nu s-a înființat până acum o bursă sau o bancă funciară, care să dea posibilitatea statului român și investitorilor privați din agricultură să comaseze / schimbe terenuri agricole
Municipalitatea încearcă să ia un credit de 100 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții, care va ajunge la scadență în următorii 20 de ani.
tranzacția prin achitarea integrală a prețului care include rambursarea unui împrumut de circa 40 mil. euro pe care dezvoltatorii AIG Lincoln și Dinu Patriciu îl aveau contractat de la banca
Alături de Paul Singer, din acționariatul Akzo Nobel fac parte BlackRock, cel mai mare manager de active din lume, Norges Bank – parte din banca centrală a Norvegiei, și băncile americane
Al patrulea cel mai mare acționar este fondul de investiții israelian Altshuler Group cu 6,2%, iar pe locul al cincilea este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD