Datele de la Confidas arată că Spedition UMB este controlată de Mirela Umbrărescu (89% din acțiuni), asociați fiind și Dorinel Umbrărescu, Alexandru Teodor Umbrărescu și Petru Răzvan
Oltenia (200.800 mp), aceste zone fiind printre cele mai recente piețe țintite de dezvoltatori, aspect demonstrat de creșterea spectaculoasă a stocului începând cu anul 2019, arată datele
Problemele pe lanțurile de valoare și apoi creșterea prețurilor la materii prime și la energie au închis, așa cum arată toate datele, capacități de producție în România. 2022, deși
1,1 miliarde de euro, reprezentând 28% din volumul tranzacționat în acest interval, devenind cei mai activi cumpărători de active generatoare de venituri din România, arată datele
zona Barbu Văcărescu-Floreasca, după livrările de proiecte din trimestrul 1 și, având în vedere planurile anunțate de dezvoltatori, situația se va menține pe termen mediu, arată datele
Analizând datele din perioada 2019 – 2022, creșterea medie anuală a cifrelor de afaceri aferente marilor rețele de retail a fost de 11,7%, în condițiile în care rata medie anuală
România a exportat în 2022 mobilă în valoare de 2,6 miliarde de euro, în creștere cu 17% față de anul precedent, arată datele de la Asociația Producătorilor de Mobilă din România (APMR
România administrează aproximativ 680.000 de metri pătrați de spații imobiliare (din care 590.000 metri pătrați reprezintă birouri și restul depozite industriale), ceea ce face ca datele
Datele Asociației Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS) arată că piața polistirenului expandat (EPS) are o valoare cuprinsă între 120 și 130 de milioane de euro