În primele trei luni din an, atenția noastră a fost să ne îndeplinim cifrele bugetate, aducându-ne astfel aportul la dezvoltarea economică a țării, deoarece România trebuie să meargă
În varianta sa integrată cu zona de birouri, Cartierul Coresi va purta viziunea dezvoltării unor spații multifuncționale durabile, animate și inteligente, cu valoare adăugată
2019) și cu un numar total de tranzacții mai mare față de cel din 2019: 11,6% la nivel național și 5,35% în București și împrejurimi“, a explicat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania
El sa
arhitecturii inițiale, modernizate pentru a se potrivi noului design, printre care copertina de la parter, axul central din sticlă la fațada principală și vitrinele cu sticlă curbă, unice
ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa
Din acționariatul holdingului fac parte ROCA Investments SA (cu un pachet de 80,3% din acțiuni), ROCA Management (0,01%), Mihai Bîrliba, acționarul majoritar de la BICO Industries
Funcția de Senior Associate în cadrul diviziei de terenuri al Colliers International marchează trecerea sa de la antreprenor la intraprenor într-o companie multinațională, fiind totodată