Dezvoltatorul imobiliar DeSilva Properties, parte a grupului De Silva, controlat de Virgil Călina, ridică trei proiecte rezidențiale în România, care ar urma să fie prezentate în cadrul
Gupul de reciclare Green Group, din care fac parte opt companii ce activează pe piața reciclării și managementului deșeurilor în România și Europa de Est, își va reloca biroul din București
Compania locală de construcții și amenajări LSD Group a semnat cu Globalworth, principalul investitor de birouri din Europa Centrală și de Est (CEE), pentru închirierea pe o perioadă
Dezvoltatorul imobiliar RRG Real Estate Group (RRG) începe prima fază a proiectului rezidențial Lakeside11 din zona Străulești din București și estimează finalizarea acestuia pentru
Sekura Cabins Group, unul dintre principalii producători europeni de soluții modulare de cabine, a investit 1,8 milioane euro într-o fabrică la Brașov, prima unitate de producție din
Dezvoltatorul imobiliar Argo Group Limited, care deține două centre comerciale în România, la Oradea și la Suceava, are în plan să construiască un ansamblu rezidențial în Iași, unde
UTI Construction and Facility Management (UTI CFM), divizia de construcții a UTI Grup, fondat de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, mizează pe o cifră de afaceri record în 2023, de
Pentru Arca Studio Construct, firma prin care comercializăm și instalăm produsele (cea mai mare companie din grup – n. red.), ne propunem o cifră de afaceri de 35 de milioane de euro