“Suntem onorati ca am putut face parte din proiectul de redezvoltare comerciala a fostului Palat al Bursei, reusind sa obtinem un grad de ocupare de 100%.
„Pe 30 noiembrie 2017, Grupul (Kingfisher – n. red.) a obținut controlul asupra Praktiker România SA, prin achiziția a 100% din capital, pentru o sumă de 14 milioane de lire sterline
asigură serviciile de operare ale clădirilor de birouri soluțiile se referă la implementarea unor ture mai scurte, un program redus de lucru sau asigurarea unor echipe stand-by care sa
Ulterior însă, a renunțat la această idee, po-trivit unui anunț pu-blicat la Bursa de Valori București, unde este listată compania TeraPlast SA, cea mai mare din grupul cu același
„Pentru 2019, ne așteptăm la o creștere moderată a pieței (de zidărie – n. red.) de maximum 4-5%, după o perioadă în care dinamica de piață a fost ușor mai accelerată.
Potrivit datelor din piață, Skanska are la vânzare și terenul din Bucureștii Noi unde în zona stației de metrou Jiului voia sa construiască un proiect mixt, de rezidențial cu office