Din datele furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului reiese așadar că numărul angajaților a crescut cu 8% față de 2019, marcând un record al ultimului deceniu.
urmare a unei activități investiționale intense, iar creșterea cifrei de afaceri a fost susținută de o creștere cu 9% a veniturilor din vânzarea proprietăților rezidențiale, arată datele
Datele arată că dezvoltatorii au în construcție încă 470.000 de metri pătrați de spații moderne, care împreună cu livrările din primul semestru, vor totaliza peste 6 milioane metri
Datele pentru 2022 vor fi disponibile la finalul lunii septembrie, au transmis reprezentanții Serviciului Relații Mass-Media din cadrul Băncii Naționale a României, la solicitarea
Datele de la INS arată că în 2017 construcțiile rezidențiale au crescut cu aproape 70% față de anul precedent, spre deosebire de sectorul construcțiilor inginerești (drumuri, poduri
locuințe din clădiri rezidențiale în anul 2017 pune în evidență o creștere a numărului autorizațiilor eliberate atât în mediul urban, cât și în mediul rural față de anul 2016”, arată datele
în România prin Șantierul naval Damen Galați, care a reușit să intre pe locul doi în 2016 în topul celor mai mari constructori de nave. cu afaceri de 548 mil. lei în 2016, arată datele
Datele de la Ministerul de Finanțe arată că afacerile cumulate ale firmelor Praktiker România și Bricostore (firma care operează magazinele Brico Dépôt) pentru 2017 au fost de 1,3