A gestionat-o integral vreme de 12 ani, până în 2006, când a început să vândă treptat pachete de acțiuni către fondul de investiții Oresa Ventures, care în 2009 a cumpărat integral
Referitor la dreptul de proprietate asupra produsului, ele acum, spre surprinderea noastră, aceste condiții au fost puse în contract începând cu 2008-2009.
City Park este un mall cu o suprafață închiriabilă de aproape 30.000 de metri pătrați a cărui construcție a fost finalizată în 2008 pe malul lacului Tăbăcăriei de compania israeliană
În 2007 ea mai deschisese un magazin Natuzzi în Capitală, apoi în 2008 în Constanța și Iași, la care a renunțat, pe fondul dificultăților din piață, brandul continuând ca o galerie
După ce la începutul anului 2010 firmele Vinci și Aktor au semnat cu mare pompă un contract de concesiune pentru această autostradă cu statul român, în aprilie 2010 înțelegerea a căzut
Hobas Cehia a preluat în anul 2004, pentru circa 5 mil. dolari, fabrica din Ilfov, care a aparținut companiei Hobas Tub România, intrată în faliment în toamna anului 2003.
În aceste condiții, Constanda a dat în judecată, în 2010, Primăria Capitalei și Consiliul General, solicitând la Tribunalul București rezoluțiunea contractului de schimb din 2008 și