Fără surprize la trei luni pe piața tâmplăriei PVC
În condițiile în care 2014 este an electoral, compania se așteaptă la unele „mișcări importante“ pe piața construcțiilor, precum și la investiții în această direcție.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
3775 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
În condițiile în care 2014 este an electoral, compania se așteaptă la unele „mișcări importante“ pe piața construcțiilor, precum și la investiții în această direcție.
Acesta a spus că nu își mai poate administra averea, se simte “ca un minor” și a susținut că el nu este comerciant, deoarece nu este înscris în Registrul Comerțului.
faptul că liderii coaliției doreau alocarea fondurilor solicitate de parlamentari, iar Guvernul mai degrabă ar fi fost receptiv la solicitările primarilor”, susțin sursele citate
ca va fi anul marilor proiecte de reabilitare, iar lucrurile nu au stat tocmai așa.
în 2021, până la 635 de milioane de euro, față de 630 de milioane de euro în 2020, creșterea fiind așadar sub 1%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS), citate
40%, cu toate că chiria este în medie de 9-11 euro/mp/lună.
„Nu mai este stabilitate pe piața mobilei. Firmele trebuie să își caute în permanență clienți și să fie atente cu ce produse și cu ce prețuri ies la export.
Compania EverArt a fost înființată în anul 1999 și este deținută de Mariana și Alexandru Conea, potrivit datelor publice.
Construcțiile trebuie să continue să funcționeze pentru ca economia să meargă mai departe, chiar și în condițiile pandemiei de COVID-19, este de părere Mihai Rohan, președintele patronatului
Dar, revenirea în T3 față de T2 este de 16,2%.