Un semnal pozitiv vine din faptul că sectorul imobiliar are încă forță să susțină proiectele demarate și astfel are un impact pozitiv și în piața construcțiilor“, au spus reprezentanții
Producătorul de echipamente de ridicat Elmas Brașov și-a majorat cu o treime vânzările în primul trimestru din 2015, avansul fiind susținut de comenzile noi de instalații de ridicat
Florin Madar, proprietarul distribuitorului de materiale de construcții Temad din Brașov, cu afaceri de 42 mil. euro în 2020: „Deși am făcut unele încercări, avem doar o prezență palidă
regionale mari au continuat să atragă investiții imobiliare în 2022, în ciuda contextului dificil, iar dintre orașele primare, cele mai dezvoltate sunt Cluj și Timișoara, urmate de Brașov
Nhood, întâi prin Immochan - devenită Ceetrus, dezvoltă de mai bine de zece ani proiectul Coresi din Brașov pe fosta platformă Tractorul și pe un teren de 120 de hectare, proiect care
Dezvoltatorii au anunțat construcția a peste 275.000 metri pătrați de noi proiecte de birouri în marile centre regionale – Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov, astfel că stocul modern
Apartamentele aflate la vânzare s-au scumpit în luna martie cu o medie de 11% la nivel national, în conditiile în care în București creșterea a fost de 13%, cel mai mare avans fiind însă în Brașov
construirea centurii ocolitoare a Sibiului în regim de autostradă, lucrări la aeroportul internațional din Sibiu, proiectarea și execuția lotului Ogra-Iernut din autostrada care va lega Brașov