istoria de pe piața locală de birouri, depășind ca valoare tranzacția prin care Dedeman a cumpărat birourile The Bridge, pentru 200 mil. euro
În prezent portofoliul AFI Europe în România
Investiția totală a IULIUS în ansamblul Palas Iași ajunge la aproximativ 400 de milioane de euro, după ce compania a anunțat startul unei noi etape de remodelare, evaluată la 80 de
Chimcomplex, cel mai mare combinat de produse chimice din România, își schimbă de astăzi Consiliul de Administrație și aduce în echipă mai mulți membri independenți, Președintele Ștefan
Ana Dumitrache, managing director al CTP România, spune că industria în care activează reprezintă un barometru a tot ce se întâmplă în piață și că nu întotdeauna utilizarea excesivă
Ministerul Apărării Naționale, prin Compania Națională Romtehnica, a semnat un acord-cadru cu compania Elbit Systems Ltd din Israel pentru furnizarea a maxim șapte sisteme de tip UAS
Opt din 10 școli din România au fost construite înainte de 1970 și au nevoie urgentă de reparații, în timp ce 16% au fost ridicate până în 1989 și doar 2% după Revoluție, în condițiile
Circa 46% dintre români, adică aproape jumătate din populația țării, trăia în locuințe supraaglomerate în 2019, conform datelor de la Eurostat, oficiul european de statistici.
JYSK România, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă, decorațiuni și textile, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, va inaugura joi cel de-al 58-lea magazin din țară, în Curtea