Firmele românești de construcții au avut însă rate mai mici de creștere: Bog’Art SRL, companie controlată de Raul Doicescu și care se ocupă cu activități propriu-zise de construcții
segmentul rezidențial, sunt extrem de puțini, iar cei care sunt caută de cele mai multe ori „chilipiruri“, Piraeus a cumpărat la finalul anului trecut prin firma Proiect Season Residence SRL
Analiza structurii pieței scoate la iveală o realitate îngrijorătoare: dintr-un total de 7.300 de dezvoltatori activi, o proporție covârșitoare de 6.830 funcționează ca SRL-uri, în
așteptăm la o creștere de 10% față de 2018, an în care am încheiat cu venituri de cinci milioane de euro”, spune Cosmin Buzăianu, director de vânzări și marketing al companiei Electric SRL
Immo a preînchiriat o suprafață de 8.000 de metri pătrați de spații de birouri în clădirea Orhideea Towers către compania de software financiar Misys International Financial Systems SRL
Un deceniu de termopane
Grupul german VEKA a intrat pe piața locală în anul 2000 și deține un spațiu logistic și de birouri în localitatea Ciorogârla (județul Ilfov), cu o suprafață
Restul acțiunilor sunt deținute de firma Tuilia Invest înregistrată în Luxemburg și reprezentată de Yves Weerts, om de afaceri care a dezvoltat pe piața locală un proiect logistic
Majoritatea respondenților (64%) prevăd mai multe dezvoltări pe segmentul industrial și logistic, în timp ce 18% se așteaptă la noi investiții în proiecte de retail.