imobiliare vor avea nevoie de abilități de cercetare și analiză de big data, dar și de implementarea de noi tehnologii, pentru a îmbunătăți procesele de luare a deciziilor, de management
local desemnat pentru lucrările de construcție este Bog’Art, cea mai mare companie autohtonă de construcții, iar coordonarea proiectului este asigurată de către Optim Project Management
În 2004, prin fuziunea fabricilor de ciment pe care le aveau germanii la acea vreme cu compania de management Carpatcement România, a luat naștere Carpatcement Holding.
În plus, sub umbrela mărcii Bog’Art, sunt reunite mai multe firme, precum Cons Construct (consultanță în construcții), Bog’Art Building Management (servicii de întreținere și administrare
„Promenada a lansat provocarea de a umple un magazin gol (un pop-up store) cu haine, pentru a doua oară în 2019“, spune Marius Barbu, director asset management la NEPI Rockcastle, proprietarul
tranzacții majore încheiate în primul trimestru includ vânzarea celei de-a doua clădiri din proiectul Equilibrium dezvoltat de Skanska către fonduri administrate de Gránit Asset Management
El a mai subliniat că oricum companiile sunt tot timpul într-o perioadă în care trebuie să se adapteze la condițiile actuale iar acesta este un exercițiu de management pe care și România
Să construim o arcă, o structură solidă, în care să aducem investitori, antreprenori, specialiști din diverse domenii, management dedicat în care fiecare membru și-a propus să descopere
Deși ultimele evenimente au fost severe, firma arată că daunele sunt semnificativ mai mici decât în evenimentele similare din 1997 și 2002 datorită unui management îmbunătățit al riscului
Compania vinde produse și la persoane fizice și la antreprenori sau firme de construcții, arhitecți, urbaniști care fac management-ul proiectelor și implementează tot proiectul clientului