Constructorul CON-A din Sibiu a ajuns la un portofoliu de proiecte construite în valoare de 1,5 miliarde de euro, aproximativ 130 dintre acestea fiind fabrici predate la cheie.
Pentru apartamentele cu două camere, prețurile pornesc de la 160.000 de euro plus TVA, iar pentru cele cu trei camere – de la 240.000 de euro plus TVA.
Tranzacții cu active imobiliare comerciale de peste 600 de milioane de euro sunt în prezent în stadii avansate de negociere, astfel că volumul tranzacționat în 2023 ar putea fi egalat
Producătorul de pavele și borduri Elis Pavaje, din județul Alba, controlat de familia Goța, a făcut în ultimul an investiții de peste 3,5 milioane de euro, concretizate în achiziția
Europa, deținut de o companie din Austria controlată la rândul său de fondul de investiții EMSA Capital, a investit, de la începutul anului, 4,5 milioane de lei (aproape 1 mil. euro
Rondocarton, parte a grupului austriac Rondo Ganahl, cel mai mare producător de carton ondulat din România, a realizat anul trecut investiții de 12,5 mil. euro, în principal pentru
precum Dacia-Renault sau Skoda, a negociat vânzarea unui teren de aproximativ 56.000 mp din Strada Gării, nr. 1, din Timișoara, unui dezvoltator imobiliar, pentru suma de 12,5 mil. euro
Piața de acoperișuri va crește cu 5% în 2020 comparativ cu anul trecut, astfel că valoarea sectorului ar urma să se apropie de 250 de milioane de euro, potrivit estimărilor Bilka, unul