„La data de 29 mai 2025, administratorul judiciar al Taparo SA a depus la Tribunalul Maramureș cererea de deschidere a procedurii de faliment (…) având în vedere încetarea completă
aspersie, astfel încât sâmbătă, la ora meciului de deschidere a patinoarului, întreaga zonă să fie pusă la punct așa cum trebuie“, a scris Daniel Băluță, primarul sectorului 4, pe pagina sa
Knauf Insulation, parte a Grupului Knauf, a început producția de vată minerală din sticlă în noua fabrică, cu o capacitate de 75.000 de tone, o investiție de 140 de milioane de euro
Recunoscut pentru expertiza sa tehnică și profesionalismul echipelor sale, HORECO este un partener de referință care ne va sprijini în dezvoltarea activităților noastre în România.
în cadrul Promat Comimpex (Satu Mare), Vasile Pop – Pădureanu, președinte în cadrul grupului de firme Universal (Sălaj), Vasile Prodan, manager general în cadrul Mecanica Sighet SA
zonele care au funcționat cel mai bine sunt în ordine Muntenia (cu București), Moldova și Transilvania. în ceea ce privește produsele, unul dintre cele mai de succes pe categoria sa
Din grup fac parte TeraPlast SA – producător de țevi, granule și profile PVC, TeraSteel – unde se produc panouri sandwich, Politub – producător de polioefine.