Compania de infrastructură de transport și soluții de mobilitate SYSTRA, cu sediul central în Franța, a preluat grupul italian Sws Engineering, inclusive subsidiara din România, intrând
București și împrejurimi în ultimii trei ani și jumătate au fost achiziționate în scop investițional pentru a fi oferite spre închiriere, potrivit unei analize realizate de către compania
Leviatan Design, o companie deținută de Cătălin Podaru, care a câștigat, în calitate de lider de asociere, contractul pentru prima etapă din modernizarea Unității Militare Câmpia Turzii
Compania Emerson, parte a concernului american cu același nume, activă pe piața locală de peste 15 ani, a semnat un contract de închiriere pe o perioadă de șapte ani pentru un spațiu
mai puternici investitori imobiliari din România, ce își concentrează activitatea pe segmentele de retail și birouri, a vândut fostul centru comercial Armonia Arad către Oresa, o companie
Producătorul de materiale de construcții Joris Ide din Buziaș (județul Timiș), parte a grupului Kingspan, una dintre cele mai mari companii de profil, și-a crescut afacerile cu 77%
pe piața locală, a achiziționat de curând, de la Țiriac Imobiliare, un teren de 14,5 hectare în nordul Timișoarei, lângă viitorul magazin Ikea, într-o tranzacție intermediată de compania
Nomis 2003, o companie de construcții din Galați, deținută de familia Simion, a ajuns în topul celor mai mari constructori de pe piața locală, după ce a trecut de pragul de 100 de milioane
Compania poloneză Scallier, unul dintre cei mai dinamici investitori în parcuri de retail mici și mijlocii, vrea să își extindă prezența pe piața din România, unde deține trei proiecte