Adventum Group, un manager de investiții imobiliare concentrat pe regiunea Europei Centrale și de Est, a intrat în România odată cu achiziția complexului de birouri Hermes Business
Businessul celor mai mari zece companii de pe piața locală de consultanță imobiliară a crescut cu 22% în 2023 la aproape 250 mil. lei, potrivit calculelor ZF făcute pe baza rezultatelor
Grupul elvețian Holcim a semnat un acord pentru preluarea Xella, companie din domeniul materialelor de construcții prezentă și în România, cu fabrici în județele Prahova, Bihor, Gorj
Artmark Real Estate, filială a grupului Artmark care se ocupă cu reintroducerea în circuitul rezidențial și turistic-cultural a monumentelor istorice și de artă din România, a semnat
CBRE România, jucător în piața de consultanță imobiliară, a promovat-o pe Ramona Hîrnea în rolul de Head of Investor Retail Leasing pentru operațiunile sale naționale.
După ce compania lui Cristian Erbașu a fost declarată câștigătoare la licitație, firma SSAB a contestat pierderea, astfel că acum cazul se află în instanță, unde Compania Națională
Fondul elen de investiții Global Finance speră ca până la sfârșitul anului să crească de la 50% la 60% gradul de ocupare a complexului de birouri Global City Business Park, din Pipera