Arcadia Apartments Domenii, primul ansamblu rezidențial din zona Domenii a Capitalei, dezvoltat de Dan Șucu în parteneriat cu Valentin Vișoiu de la compania de construcții Conarg, începe
Producătorul de vopsele pentru construcții Policolor-Orgachim, deținut de două fonduri de investiții, și-a continuat activitatea în ritm normal în ultimele două luni și jumătate de
nu de criza generată de pandemie, fapt care se va vedea în numărul de proiecte noi care vor fi demarate, este de părere Liviu Stoleru, CEO al producătorului de materiale de construcții
Retailerul german de materiale de construcții și grădinărit Hornbach, prezent pe piața locală cu șase magazine, a făcut în 2019 afaceri de 875 de milioane de lei în România, în creștere
investiții în real-estate AFI Europe, care și-a consolidat prezența pe piața locală prin malluri și clădiri de birouri, are în plan să înceapă până la finalul acestui an lucrările de construcții
panouri termoizolante Isopan Est, deținut de italienii de la Manni Group, afirmă că și anul acesta cea mai mare cerere din piața de panouri sandwich a venit din partea sectorului de construcții
Germanii de la Hornbach, care au momentan șase magazine de materiale de construcții și produse pentru grădinărit în România, deschid al șaptelea punct de desfacere, la Oradea, pe 30
Iulian Enache, proprietarul Eren Grup, companie care deține atât o divizie în imobiliare cât și una în construcții, spune că pe timp de pandemie activitatea a continuat în cazul proiectelor
Compania din construcții CON-A din Sibiu, deținută de antreprenorul Mircea Bulboacă, a câștigat un contract de 65 mil. lei (13,6 mil. euro) pentru construirea unei noi săli polivalente
Compania TRUTZI din Suceava, specializată în producția și vânzarea de produse metalurgice și livrarea de soluții complete de împrejmuire, ce deservește marii jucători din construcții