La nivel de grup, Bog’Art a ajuns anul trecut la afaceri de circa 160 mil euro, potrivit reprezentanților companiei, prin cele șase companii controlate care asigură servcii integrate
dintre cele două creșteri evidențiază evoluția nefavorabilă a prețurilor de vânzare pe parcursul anului 2014“, spune Adrian Porfir, manager pe Europa de Sud-Est în cadrul Joris Ide, grup
Anterior, Irina Măndoiu a fost director comercial al Lactalis România, cel mai mare grup din industria lactatelor de pe plan local, care controlează companiile Albalact, Covalact, Dorna
Gülermak este un grup de firme originar din Turcia, fondat în 1958, cu proiecte industriale și de infrastructură realizate la nivel global, potrivit informațiilor de pe site-ul de prezentare
Deși, la nivel de grup, există și formate mai mici de magazine, Horia Mugurel Rusu spune că, deocamdată, nu ia în calcul să aducă astfel de formate și pe piața locală, continuând extinderea
În plus, la nivel de grup, compania a înregistrat cel mai mare profit net din istorie – 240 mil. euro – și dispune de o lichiditate solidă: 462 mil. euro în numerar și investiții pe
similar cu cel înregistrat anul trecut, însă ne confruntăm cu o evoluție incertă a pieței“, a declarat pentru ZF Transilvania Ioan Banciu, director tehnic/producție Divizie Est Grup
„La nivel de grup, lucrăm la un concept care se numește „Fabricile viitorului“, în care vom folosi tehnologii de automatizare și robotică, inteligența artificială și procese automatizate