În plus, ceramica e din ce în ce mai întâlnită și pe pereți, sub forma unor plăci de dimensiuni foarte mari (lastre de ceramică) sau în realizarea corpurilor de mobilier sub formă de
„Deocamdată suntem după șase luni la o creștere de 16,6%, anul s-ar putea încheia chiar pe plus iar scăderea actuală de antecontracte să ducă la o scădere statistică în 2023, însă ne
El a explicat că viitorul proiect Promenada Craiova, care va include atât partea de mall, cât și un Carrefour plus un magazin nou Dedeman, va fi cel mai complex proiect din sudul României
În plus, schema reglementată de HG 959/2022, ce susține investiții în industriile prelucrătoare, ar urma să beneficieze, din 2024, de un buget anual de aproximativ 500 de milioane de
„În plus, de exemplu, avem dezvoltat un program de recomandare în rândul angajaților, precum și o abordare numită NEETs (Not in Education, Employment or Training), care se referă la
Destul de aproape de centru, acestea sunt totodată apropiate și de cartierul Militari, unde sunt concentrate cele mai multe locuințe și unde, în plus, alte câteva mii de apartamente
La nivelul primelor nouă luni ale acestui an s-au livrat 250.000 mp de birouri în București, plus 34.000 mp în trimestrul al patrulea din 2018, în timp ce în țară în ultimul an s-au