„Amândouă pot avea rezultate bune, dar cine deschide primul cred că va mușca o bucată mai mare din plăcintă“, afirmă Argentopoulos, cel care conduce întregului grup imobiliar Alltrom
Dennis Selinas, noul CEO la nivel de grup al Globalworth, se pregătește de noi investiții în industrial și explică faptul că actualul parteneriat cu cei de la Global Vision, compania
La nivel de grup, portofoliul imobiliar al WDP ajunge la aproape 8 milioane de metri pătrați, repartizat pe aproximativ 320 de amplasamente în centre logistice pentru depozitare și
Printre pionierii din zonă se numără Anchor Group, compania cu origini turcești care deține București Mall și care a dezvoltat, de asemenea, și ansamblul Pallady Towers, cu 200 de apartamente
peste 6 milioane mp panouri sandwich/an
Export: peste 50% din producție, în 25 de țări
Parteneri B2B: peste 800 anual, la nivel național și internațional
Parte din Kingspan Group
United Properties în cadrul în cadrul Conferinței Birouri și Rezidențial 2021 realizată de ZF în parteneriat cu One United Properties, C&W Echinox, Crosspoint Real Estate, PSC Group
„oraș în oraș”, dar care au impulsionat și dezvoltarea altor mari centre regionale, dezvoltatori precum Globalworth (Ioannis Papalekas), Genesis Property (Liviu Tudor) sau Iulius Group
Referitor la acest subiect, reprezentantul Fabryo – Atlas Paints a afirmat că pe majoritatea categoriilor de produse capacitatea utilizată de grup a fost în creștere în primele