„România începe să fie percepută ca o destinație competitivă în ospitalitatea regională, în special prin proiectele operate sub branduri internaționale“, susține Iulia Szabo, Consultant
volum și cu 6% în valoare, pe fondul cererii scăzute pentru produsele utilizate în lucrările de infrastructură, potrivit datelor companiei de cercetare InterBiz research & consulting
Alessandro Gallinella, fost broker la BNP Parisbas Real Estate și CBRE, alături de David Canta de la CBRE s-au asociat în Momentum Consulting, o firmă care vrea să realizeze 1,5
și lucrările mici, comunale, alimentare cu gaz, canalizare din comune și aici este posibil să fi intervenit scăderea“, este de părere Bogdan Funieru, managing partner al Neomar Consulting
Totodată, comunitatea UBC 0 include biroul companiei de consultanță IT & management Infosys Consulting, centrul de dezvoltare software Haufe Group, centrul de servicii suport relații
& Wakefield Echinox în perioada aprilie – mai 2019, pe un eșantion de 500 de respondenți din București, datele fiind colectate online de agenția de cercetare de piață MKOR Consulting
face legătura între Gara de Nord din București și aeroportul Henri Coandă (Otopeni), cel mai mare din țară, alături de ISPCF (deținută tot de Arcada Company), DB Engineering și Consulting
cei șase inițiatori ai proiectului: Eugen Voicu prin Certinvest Management Solutions, Ionuț Nicolescu, președinte SVN România, Adrian Stanciu, membru fondator Erudio și Ascendis Consulting
de 129 de milioane de euro în 2019, ceea ce înseamnă un avans de circa 20% comparativ cu anul precedent, arată datele companiei de cercetare în domeniul construcțiilor Neomar Consulting