De la Buzău la Pașcani, nimeni nu îi stă în cale lui Dorinel Umbrărescu în construcția autostrăzii Moldovei (A7), firmele sale – Spedition UMB, Sa & Pe Construct și Tehnostrade
La rândul său, SA & Pe Construct a câștigat, printre altele, contractul pentru tronsonul 3 din drumul expres Craiova – Pitești (proiect în valoare de 670,7 mil. lei), dar
Asocierea formată din cele trei mari companii de construcții deținute de familia Umbrărescu, Sa & Pe Construction (lider), Spedition UMB și Tehnostrade, a demarat lucrările pe secțiunea
United Properties, dezvoltatorul controlat de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, anunță o creștere de capital de până la 70 de milioane de euro, evaluarea companiei ajungând la 450 mil
Toni Teau, 44 de ani, este noul director general și membru în Consiliul de Administrație al Lasselsberger SA și Sanex SA, subsidiarele locale ale grupului austriac producător de plăci
Pe de altă parte, proiectul Opera Center din zona Eroilor este evaluat la 36 mil. euro (2.435 euro/mp), în timp ce parcul de afaceri Bucharest Business Park din zona Piața Presei Libere
Producătorul de materiale de construcții AdePlast, deținut de omul de afaceri Marcel Bărbuț, a încheiat anul precedent cu o cifră de afaceri de 185 de milioane de lei (41,5 milioa...