Constructorul austriac Strabag, una dintre cele mai mari companii din sectorul construcțiilor din România, a câștigat un contract de 70,5 mil. lei (14,2 mil. euro), TVA inclus, cu primăria
Staer International, companie care controlează mai multe magazine sub brandul Staer, a finalizat anul 2022 cu o cifră de afaceri de aproximativ 84 mil. lei (17 mil. euro), în scădere
Țara nu dispune de o fabrică funcțională de sticlă pentru ferestre, iar Liski, un investitor ucrainean cu participații în mai multe companii, vrea să construiască o astfel de unitate
Compania Kastamonu România (fosta Prolemn), controlată de firma Kastamonu Entegre, unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul prelucrării lemnului din Turcia, a finalizat
Compania franceză Ipsos Interactive Services (IIS), unul dintre principalii jucători la nivel global în domeniul cercetărilor și studiilor de piață, a decis să prelungească cu șase
totală desfășurată la nivelul întregii țări, au depășit în 2018 pentru prima dată în ultimii zece ani stocul de spații de birouri și al celor de retail, arată datele furnizate de compania
Optim Project Management, o companie care coordonează lucrările de construcții de pe șantiere, din momentul achiziției terenului până la livrarea proiectului, și-a majorat afacerile
Arcadia Apartments Domenii, primul ansamblu rezidențial din zona Domenii a Capitalei, dezvoltat de Dan Șucu în parteneriat cu Valentin Vișoiu de la compania de construcții Conarg, începe