În plus, sunt proprietari cu finanțări de la instituții străine cu contracte încheiate pe drept englez, sunt alți proprietari care se finanțează din emisiuni de bonduri; cum se va adresa
Avem peste 500 de distribuitori, plus furnizori din diverse domenii.“
Bilka Steel nu a redus numărul de angajați până în acest moment, iar cei 550 de salariați, dintre care 350 în
consultanților, impactul real al pandemiei COVID-19 pe piața imobiliară se va resimți pe parcursul celui de-al doilea trimestru al anului, în timp ce pe termen mediu și lung accentul va fi pus
Deși aprobările permiteau un regim de înălțime mai mare și clădiri mai dense, la Atria, dezvoltatorul a optat pentru un regim de înălțime de P plus 4 (cu o singură excepție la frontul
Fazele trei și patru, pe care le va construi Synergy Construct, vor consta într-o clădire cu regim de înălțime subsol plus parter și zece etaje, având în total 126 de apartamente, cu