Valoarea diviziei Steel este estimată la 410 milioane de lei, iar prețul final va fi stabilit prin ajustarea acestei valori cu datoriile nete și capitalul de lucru, în baza unei formule
Prebet Aiud, listată pe bursa de la București, este deținută de Liviu Hagea (30%), de firma Anodin Assets (15%), de asociația Pas Prebet (12%) și alți investitori de pe piața de capital
Banca de investiții are 340 de angajați specializați pe diviziile M&A, restructurări financiare, portofolii de credite și tranzacții pe piața de capital.
ultimii doi ani, principalele mutări care au avut loc pe piața zidăriei au fost tranzacția prin care grupul austriac Leier a preluat Brikston Iași de la fondul de investiții ADM Capital
maturitate al pieței locale, oferind investitorilor o marjă suplimentară atractivă comparativ cu alte piețe din Europa Centrală și de Est.”, a declarat Tim Wilkinson, Partener, Capital
maturitate al pieței locale, oferind investitorilor o marjă suplimentară atractivă comparativ cu alte piețe din Europa Centrală și de Est“, a declarat Tim Wilkinson, Partener, Capital
Casa Noastră este unul dintre cei mai mari zece exportatori cu capital românesc, potrivit celor mai recente date, vânzând circa trei sferturi din producție peste granițe.
Casa Noastră este unul dintre cei mai mari zece exportatori cu capital românesc, potrivit celor mai recente date, vânzând circa trei sferturi din producție peste granițe.
Dezvoltatorii cu capital românesc, precum One United, au continuat să fie cei mai activi, având o cotă de circa 39% din valoarea tranzacționată, dar s-a remarcat și revenirea în piața