Comisia a aprobat împrumutul către România de 16,7 mld. euro în luna mai, iar Parlamentul României a adoptat legea de ratificare a împrumutului la finalul lui iulie.
Ion Țiriac a vândut în ultimii doi ani terenuri către două mari companii – Ikea la Timișoara și către One United în București, ambele însumând 23 mil. euro.
Dacă vine un investitor cu 50 de milioane de euro, proiectul va fi vândut, dar sub acest nivel nu cred că va fi coborât prețul“, afirmă Remus Borza, avocatul coordonator al Euro Insol
Proprietățile din România ale NEPI Rockcastle au generat venituri de 174,3 mil. euro în prima jumătate a anului 2026, în creștere cu aproape 5% față de cele 166,4 mil. euro din aceeași
Un proiect axat doar pe design interior poate costa între 20.000 și 30.000 de euro în medie, astfel că investiția pe care o suportă clientul este de 600 – 1.000 de euro/mp.
Blachotrapez, subsidiara locală a grupului polonez cu același nume, și-a majorat afacerile cu 20% în 2018, ajungând astfel la 70 de milioane de lei (15 mil. euro) din vânzarea de