Peste 40% din clienții apartamentelor din ansamblurile rezidențiale Asmita Gardens din Văcărești și Ibiza Sol din Pipera au preferat în septembrie să cumpere imobilele plătind rate
Teraplast, unul dintre cele mai puternice grupuri antreprenoriale din Transilvania, care s-a listat la Bursa de Valori București în 2008, a deschis anul acesta două filiale în Ungaria
La mai bine de 17 ani de la prima inițiativă de a construi tronsonul Comarnic - Brașov și autostrada A3 Transilvania, proiectul a rămas în același stadiu ca în 2003.
Firma de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Unirii View SRL în obținerea acestei facilități, împrumutul urmând să fie utilizat pentru refinanțatea unui credit contractat
52.000 de metri pătrați pe care a funcționat în trecut fabrica Textila Dacia, în zona Bucureștii Noi din Capitală, își caută în continuare cumpărător, după ce Casa de Insolvență Transilvania
Hanul Piraților SRL, în portofoliul căreia se afla terenul, intenționa de asemenea să dezvolte un complex turistic, dar a intrat în insolvență în 2011, apoi în faliment.