anului o cădere de 28,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, fapt posibil ca urmare a tăierii investițiilor statului, într-un mod atipic (un minus de 30% la cheltuielile de capital
Proiectele includ două clădiri de birouri, turnul Tower Center din Piața Victoriei din Capitală și City Offices (fostul City Mall), două blocuri de câte 300 de locuințe –
Cel mai important activ preluat de Papalekas de la Lufin este un teren de aproape 3.000 de metri pătrați de pe Șoseaua Nordului din Capitală, în vecinătatea parcului Herăstrău, lot
Cei care vor vrea să meargă din Capitală la Craiova vor putea alege două trasee, fie prin Pitești, fie prin Alexandria, iar mai departe vor putea ieși către Ungaria pe ruta Calafat-Drobeta
Compania a câștigat în 2014 proiecte de infrastructură rutieră de circa 3 milioane de euro, printre acestea numărându-se pasajul subteran de la Piața Presei din Capitală, unde va executa
În primele șase luni ale anului, piața locală rezidențială a crescut cu circa 5% față de aceeași perioadă a anului trecut, resimțindu-se o efervescență în special în Capitală dar și
începutul acestui an sub lupa Consiliului Concurenței privind o posibilă înțelegere de a participa cu oferte trucate la licitațiile de întreținere și administrare a străzilor din Capitală
Clădirea se află în parcul de afaceri BB Centrum din capitala Cehiei, proiect care cuprinde 10 clădiri de birouri, alte trei imobile fiind în portofoliul Immofinanz.
Patru magazine se află în Capitală, iar trei dintre ele – Bragadiru, Colosseum și Pallady – sunt chiar proprietatea companiei, cel de-al patrulea funcționând într-un spațiu