Contractul încheiat anul trecut între municipalitatea din Sibiu și asocierea dintre Excavaciones Y Transportes ORSA SL și Vectra Service prevede lucrări de reabilitate a rețelelor de
La această licitație au mai depus oferte asocierea dintre companiile Castrum Corparation, TCI CG, 2Invest (ofertă de aproape 39,2 mil. lei, însă documentația a fost respinsă deoarece
Anunțul a marcat cel mai semnificativ moment din criza de lichiditate maraton a dezvoltatorului, care sâa extins la alte businessuri din vastul sector imobiliar al Chinei și a alimentat
.
“Fuziunea legală a celor două entități a fost finalizată și, formal, noua companie va purta numele de Fabryo Corporation SRL, în timp ce vor fi păstrate identitatea și denumirea
Potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe, Klyos Media SRL, cu activitate în dezvoltarea și promovarea imobiliară, potrivit codului CAEN, a avut anul trecut pierderi de aproape 30
În afară de firma Bog’Art SRL, care se ocupă cu activitățile propriu-zise de construcții, Doicescu controlează prin intermediul grupului cu același nume, Bog’Art, și firme care
încheiat în 2009 pentru un imobil cu suprafața de 12.576 de metri pătrați, pentru care municipalitatea plătea 17,88 de euro pe metru pătrat, proprietarii de atunci, SC Iliotomi Grup SRL
recursurile formulate de Cartierul Tineretului Cluj și Consiliului Local Cluj împotriva hotărârilor din apel și fond și a respins cererea de dizolvare înaintată de Polus Real Estate SRL
și Concelex Engineering SRL, a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 413 milioane de lei, în creștere cu 13% față de anul precedent, iar pentru anul 2022 estimările sunt pentru