Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță semnarea contractului pentru proiectarea și execuția drumului de legătură Autostrada A1 Arad - Timișoara
Global Vision, companie românească care asigură servicii de dezvoltare, proiectare, management de proiect și construcții, se află în diverse stadii de discuții pentru achiziția unor
Compania Frasinul din Bistrița-Năsăud, ce realizează activități de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, deținută de Traian Larionesi, a încheiat anul 2019 cu
Compania One United Properties, dezvoltator imobiliar specializat pe proprietăți rezidențiale în București, controlată de Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, doi dintre cei
trecut 171.000 metri pătrați, în creștere cu 10% față de 2016, suprafața medie închiriată fiind de circa 1.300 metri pătrați, potrivit celui mai recent raport pe piața realizat de compania
Antreprenorul Ovidiu Șandor, care prin compania Mulberry Development dezvoltă proiectul imobiliar ISHO în Timișoara, spune că situația politică din ultimele luni a temperat atât elanul
Marile companii au evitat să semneze noi contracte pentru birouri în prima jumătate a acestui an, pe fondul pandemiei și strării de urgență, însă consultanții se așteaptă la un impact
Piața locală de pavele se situează la aproximativ 100 de milioane de euro, iar unele dintre cele mai mari companii de profil au în derulare investiții de peste 11 milioane de euro.
Balcaen, a semnat un acord de finanțare de 22,5 milioane euro cu BRD Société Générale pentru dezvoltarea Record Park, primul proiect de regenerare urbană mixtă din Cluj-Napoca, compania