Exploatarea și prelucrarea lemnului, unul dintre cele mai mari și mai vechi sectoare din economia românească, reprezintă un business de aproape 4 mld. euro, disputat de peste 11.300 de companii
a realizat în România venituri din chirii de 35,9 milioane de euro în intervalul mai-ianuarie (nouă luni), în creștere cu 5,3%, potrivit raportului financiar prezentat ieri de companie
Însă nu longevitatea este cea care i-a adus faima, ci frugalitatea și zgârcenia, care merge într-atât de departe, încât omul de afaceri și-a împins compania la limita evaziunii.
Clariant Products, compania înființată anul acesta de grupul german cu același nume, cu activități în industria chimică, a primit în luna august o majorare de capital de 105 milioane
Compania Kastamonu România (fosta Prolemn) din Reghin, controlată de firma Kastamonu Entegre, unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul prelucrării lemnului din Turcia,

Compania de dezvoltare imobiliară Portland Trust, condusă de britanicul Robert Neale, a început lucrările la cel de-al patrulea proiect de birouri al firmei în București, Floreasca
Compania de construcții Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, și-a bugetat anul acesta o creștere de 140% a cifrei de afaceri, până la circa 1,25 de miliarde de lei
Proiectele pe care dezvoltatorul imobiliar Ablon Grup din Ungaria plănuia să le construiască în România rămân înghețate, dar între timp valoarea terenurilor deținute de companie în