Astfel, Codul prevede că PUZ-urile inițiate de investitori privați nu pot conține propuneri care implică proceduri de expropriere, dar că se pot negocia cu autoritatea locală contracte
Olimpiada de Iarnă care se va desfășura la începutul anului viitor la Soci, în Rusia, este următorul eveniment sportiv major cu impact asupra pieței hoteliere.
El afirmă că, deși costurile cu materia primă, combustibilul, energia electrică sau alte elemente de impact în costul final de producție au suferit modificări pe parcursul acestui an
„Cred că deschiderea Promenada va avea un impact asupra tuturor centrelor comerciale din București, nu va afecta doar Băneasa“, spune Oana Iliescu, managing director al firmei de
Lipsa proiectelor pentru infrastructura, conditiile economice actuale cat si faptul ca 2016 a fost an electoral si-au pus amprenta asupra activitatii societatii Prefab SA mai ales in
Printre materiile prime cumpărate de pe piața locală se numără argila, nisipul, mineralele și calcarele, în timp ce din import sunt aduse glazura și pigmenții.
Conform strategiei noastre de dezvoltare, continuăm sa finalizam peste 1.000 de apartamente anual”, spune Ionuț Negoiță, fondator și CEO HILS Development.