aflată în faza de construcție aferentă segmentului rezidențial, reflectând valoarea totală estimată a fi generată din vânzarea tuturor unităților la finalizarea proiectelor ♦ În plus
pipeline de dezvoltări pe terenuri proprii evaluate la peste 100 mil. euro – AFI Tech 3, AFI North B, AFI Home Cotroceni, proiectul rezidențial AFI City din zona Bucureștii Noi – plus
din București a ajuns în aprilie 2026 la 138.692 de euro, în creștere cu 769 de euro sau 0,5% față de martie 2026, dar cu un avans anual de 14,5%, echivalentul a 17.538 de euro în plus
Fiecare birou închiriat de companii înseamnă un plus în economie, ținând cont că, în mod normal, într-un spațiu de 1.000 de metri pătrați pot lucra în jur de 100 de oameni cărora
În plus, peste 1.600 de apartamente se află în construcție în zona Orhideea-Politehnica, după ce în proximitate au început lucrările la mai multe proiecte de birouri, care vor acomoda
pe șantier lucrându-se în paralel la ambele clădiri cu două echipe separate, înaintându-se astfel cu două niveluri în același timp, câte unu pentru fiecare din cele două clădiri P plus
În plus, avem în curs de desfășurare lucrările de construcție de la proiectul de birouri din zona Timpuri Noi”, spun reprezentanții companiei Danya Cebus.