„Cu aproximativ o săptămână înainte să fie declarată starea de urgență, am semnat un contract de execuție confecții metalice în atelier și montaj în șantier, contract care ne-a acoperit
Compania care administrează Sun Plaza – Societate Dezvoltare Comercial Sudului (SDCS) SRL – a avut în 2014 o cifră de afaceri netă de aproape 16 de milioane de euro, apropiată
„Avem o strategie cu trei piloni de dezvoltare, primul dintre ei fiind creșterea capacității de producție a fabricii din Republica Moldova (Terra Impex SRL) cu 50%, ajungând
„SC Austrotherm Com SRL (…) vă invită să prezentați oferta dumneavoastră de bunuri pentru realizarea proiectului de investiții «Construire hală producție, birouri și vestiare,
Global Vision SRL, companie controlată de omul de afaceri Sorin Preda, a avut anul trecut 21 de angajați, afaceri de 1,8 mil. euro și un profit net de 160.000 de euro în 2013, potrivit
Noul bloc operator va cuprinde trei săli de operații de chirurgie generală, două săli de operații ortopedie și câte o sală de operații de urologie, de oftalmologie și pentru operații ORL