Producătorul de acoperișuri Bilka Steel din Brașov, deținut de omul de afaceri Horațiu Țepeș, a investit anul acesta 5 milioane de euro, parte dintr-un proiect investițional mai amplu
Piața cimentului din România a depășit pragul de 600 de milioane de euro anul trecut, după o creștere de 20% comparativ cu anul precedent, potrivit studiilor realizate de compania
În 2018, NEPI Rockcastle a realizat investiții de 854 milioane de euro în regiune: peste 594 milioane de euro au fost investite în achiziția de proprietăți premium, iar peste 260 milioane
Producătorul de acoperișuri Bravo Europa, deținut de un fond de investiții austriac administrat de EMSA Capital, a făcut în 2019 afaceri de 134 de milioane de lei (circa 28 mil. euro
Piața investițiilor imobiliare din România a închis anul 2025 cu un volum de circa 500 de milioane de euro - în scădere cu 31% față de anul anterior și al doilea cel mai scăzut nivel
Luna octombrie a readus o accelerare a creșterii medii a prețurilor apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală la peste 102.500 de euro, maximul ultimului deceniu și valoare care
Dacă până acum în aceste arii de business noi am investit aproximativ 10 mil. euro din fonduri proprii și estimăm că vom dubla investiția, sperăm că aproximativ 10,4 milioane de euro
Compania TehnoWorld din Suceava, care produce țeavă din polietilenă, a fost scoasă la vânzare, de acest proces ocupându-se firma de consultanță EY, potrivit surselor ZF. Deși e...
Dezvoltatorul suedez Skanska a vândut clădirile de birouri Campus 6.2 și Campus 6.3, din zona Politehnica din Capitală către austriecii de la S IMMO AG într-o tranzacție de 97 mil. euro