.
“Nu există o singura vină, este evident că vina este a tuturor, atât a autorităților care coordonează aceste fonduri, dar și a celor din branșă”, a adăugat Erbașu.
Avem listate imobile cu prețuri cuprinse între 50.000 și 200.000 de euro care sunt cele mai căutate din portofoliul nostru și care au un orizont mai scurt de vânzare decât în cazul celor
Perioada pandemiei a permis accelerarea implementării celor mai noi tehnologii, iar dacă acasă utilizatorii casnici au pus accent pe partea de entertainment, la birou dezvoltatorii
Optimedia a intrat în topul celor mai mari 500 de exportatori din România pe baza datelor din 2020, ocupând poziția 498, conform informațiilor transmise anterior de Institutul Național
La o valoare a chiriilor de 873 de milioane de lei în 2020, considerând că chiriile reprezintă 15% din totalul vânzărilor unui mall, înseamnă că vânzările totale ale celor mai mari
În topul celor mai dinamici dezvoltatori din România în ceea ce privește proiectele în dezvoltare se regăsește VGP, care este, de asemenea, unul dintre cei mai activi investitori din
După evaluarea din punct de vedere tehnic și financiar a celor trei oferte depuse, a fost selectată compania Strabag, cu cei 12 subcontractanți, aceasta obținând cel mai mare punctaj
terminal adevărat de cargo aerian din România și va reprezenta un punct în plus pentru Agenția Locală de Dezvoltare pentru atragerea de noi investitori dar și pentru dezvoltarea celor
El dezvoltă un complex cu 280 de apartamente în Prelungirea Ghencea, sub numele Quadra Trees, unde investiția este, potrivit celor mai recente date transmise de el, de 14 milioane de