Restructurarea creditelor poate ajuta companiile sa treaca peste o perioada dificila, insa trebuie sa existe un plan sustenabil de dezvoltare, realist si diferentiator, impreuna cu
Cabinetul ministerial de la Ministerul Transporturilor nu s-a schimbat foarte mult în ultimii patru ani, deși la cârma sa au trecut în tot atâția ani șapte miniștri.
Acestea au devenit societăție comerciale independente, sucursale ale SC Somaco SA București începând cu 1991, iar din 1992 SC Ceramica SA Iași a devenit companie independentă.
La adresa indicată pe site-ul proiectului Exigent Plaza Residence – strada Alexandru Cutieru, nr. 25, figurează sediul fostei fabrici de pâine Lujerul SA, a cărei activitate a
Acestea au devenit societăți comerciale independente, sucursale ale SC Somaco SA București începând cu 1991, iar în 1992 SC Ceramica SA Iași a devenit companie independentă.
toate că Primăria Capitalei a promis un nou bulevard care să traverseze Bucureștiul, acesta ajunge numai până la Palatul Parlamentului, lucrările fiind abandonate la continuarea sa
Consiliul Concurenței a autorizat la finalul anului trecut tranzacția prin care grupul Damen din Olanda urma să preia Daewoo Mangalia Heavy Industries SA ((DMHI).
În continuare însă, cele trei companii, Sa&Pe Construct, Spedition UMB și Tehnostrade, controlate de Dorinel Umbrărescu, care fac autostrada către Moldova, continuă să domine topul