Rehau Polymer SRL București (REHAU Window Solutions ) a avut în 2023 o cifră de afaceri de 246 milioane lei și pierderi de 611.252 lei, cu 131 de angajați, potrivit Ministerului de
Achiziția a fost realizată prin intermediul Eldesblue SRL, una dintre companiile deținute de Omer Susli, aceeași prin care a fost cumpărată și clădirea din Râmnicu Vâlcea.
Holdingul este administrat de o companie de management, Meta Management Team SRL, înființată de cei șase inițiatori ai proiectului: Eugen Voicu prin Certinvest Management Solutions,
Locuințe scumpe se găsesc însă și în vestul țării, un conac boieresc situat la 28 de kilometri de Arad, construit la 1.850 și renovat în 1994, fiind evaluat la 2 milioane de euro.
Proiectul din Timișoara are 27.280 metri pătrați și a fost livrat în trimestrul doi al acestui an, în timp ce la Brașov cele două companii au construit 17.880 metri pătrați de spații
Lansat în anul 2016, Therme București este cel mai mare Therme din Europa, construit greenfield, pe un areal de 250.000 mp, cu o suprafață indoor de 35.000 mp, găzduind cea mai mare
Tot în acest an, combinatul siderurgic de la Galați a început livrările de oțel pentru podul peste Dunăre de la Brăila, construit de asocierea dintre companiile Astaldi și IHI Infrastructure
Similar proiectului din București, noul parc logistic din Craiova va fi construit la standarde internaționale de clasă A, respectiv: o ușă de încărcare/descărcare la fiecare 800 mp