Producătorul de țevi TenarisSilcotub sparge bariera de vânzări de 2 mld. lei după un avans de 20% în 2018
Popescu face parte din echipa TenarisSilcotub din 2005, căreia i s-a alăturat după ce a lucrat în compania de consultanță KMPG România.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
7963 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Popescu face parte din echipa TenarisSilcotub din 2005, căreia i s-a alăturat după ce a lucrat în compania de consultanță KMPG România.
Sika România, subsidiară a concernului elvețian cu același nume, a fost înființată în 2002, iar în iunie 2008 a dat în folosință fabrica de aditivi de la Brașov, prima unitate de producție
În perioada 2009-2016, compania a adunat pierderi totale de circa 2,7 miliarde de lei (600 de milioane de euro) Grupul olandez Damen Shipyards, care deține Șantierul naval din Galați
Fabrica Taparo a fost construită în 2005 pe bazele unei filaturi de bumbac, care a funcționat din 1973 până în 2004 și inițial producea doar canapele și fotolii.
din cartierul Militari, într-o tranzacție evaluată, potrivit calculelor ZF, la circa 7-10 milioane de euro, în condițiile în care în zonă terenurile sunt tranzacționate la circa 120-200
Luând în calcul rezultatele actuale din 2018, estimăm că până la sfârșitul anului vom depăși această cantitate cu circa 2.000 de bucăți, ceea ce înseamnă o creștere cantitativă de 10%
Spre comparație, în urmă cu zece ani de pildă, în perioada 2007-2008, piața totală de ferestre se situa la aproximativ un miliard de euro.
În România, Artemis a intrat în 2008, făcând investiții în terenuri localizate în jurul orașului Timișoara.
Spre exemplu, dacă în 2007 s-a atins un record al randamentului, de 5,6%, ulterior, valorile au urcat rapid după 2009.
Firma de arhitectură ADNBA a fost fondată în 2003, de antreprenorii Andrei Șerbescu și Adrian Untaru, cărora li s-a alăturat ulterior Bogdan Brădățeanu.