Cristian Erbașu, unul dintre cei mai mari constructori din România, avertizează că piața imobiliară este în pericol, și că vom asista la multe insolvențe în perioada următoare.
Rețeaua de francize imobiliare RE/MAX România a intermediat anul trecut peste 2.500 de tranzacții, în valoare de 155 de milioane de euro, în urma cărora birourile afiliate au încasat
România are în continuare potențial în ceea ce privește atragerea investitorilor interesați fie să cumpere proiecte de birouri, fie să construiască fabrici noi, însă trebuie crescut
Fondul de investiții NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, a primit autorizația pentru a demara lucrările la subsolul viitoarei extensii a mallului Promenada
Sectorul industrial ar putea atrage până la 750.000 mp de proiecte logistice până la finalul acestui an, iar România este pe punctul să stabilească un nou record, depășind 4 milioane
Prețurile locuințelor din România vor înregistra o încetinire a ritmului de creștere în următoarea perioadă, potrivit estimărilor făcute de analiștii Băncii Transilvania.
♦ Gabriel Voicu, SVN România: Este primul an când se vor livra mai multe locuințe pe segmentul middle market decât pe cel mass market (mai ieftine – n. red.) ♦ Acest lucru se întâmplă
Piața imobiliară din România se află în cel mai bun moment de după criza financiară, în condițiile în care dobânzile bancare sunt la un nivel scăzut, iar randamentele proiectelor
Noua fabrică este este rezultatul unei investiții de 150 de milioane de euro și este singura din România ce funcționează după principiile Industry 4.0.