Elis Pavaje a investit 20 mil. euro în fabrica de la Arad, a cărei construcție, incluzând platforma logistică, a fost finalizată aproape integral, aceasta devenind cea mai mare unitate
Proiectul constă în achiziția și modernizarea unui spațiu adecvat pentru a găzdui capacități de producție, logistice, administrative, dar și un laborator modern de cercetare-dezvoltare
producători de pe piața locală de prefabricate din beton utilizate în domeniul infrastructurii rutiere, electrice și de apă canal, precum și al construcției de centre comerciale, hale logistice
Spaniolii de la FCC Construccion, care au semnat pe piața locală mai multe contracte pe lucrări feroviare, au depășit pragul de un miliard de lei cifră de afaceri anul trecut, în
Hidroconstrucția, PAB România, Petcu Construct sunt numai câteva dintre companiile românești din construcții care și-au extins prezența dincolo de granițe și au încheiat contracte pentru
♦ Investițiile în capacități de producție, logistică și stocare se ridică la circa 30 de milioane de euro ♦ Capacitățile de producție ale companiei sunt amplasate în Râmnicu Vâlcea
Valoarea ajutorului de stat solicitat de compania Yildiz Logistică se ridică la aproape 900.000 de lei și ar urma să creeze 26 de locuri de muncă la Constanța.