În primele șase luni ale anului, compania a realizat investiții de 276 mil. de euro, în România figurând cu achiziția a trei terenuri din Capitală, iar în Polonia cu achiziția a trei
construcția a 260 de apartamente, volum care reprezintă prima parte a proiectului rezidențial denumit Parcului 20, situat în apropiere de Bulevardul Poligrafiei – zona Expoziției din Capitală
Astfel, la fiecare 1.000 de metri pătrați de clădiri de birouri din zona Floreasca-Barbu Văcărescu din Capitală, aproximativ 35-40 de metri pătrați sunt dedicați comercializării de
Gheorghe Iaciu deține la companie un pachet de 56,8% din numărul de acțiuni, în timp ce Adrian Andrici are o participație de 15,4% din capitalul social.
cu 300.000 mp de birouri și apartamente în construcție, a cumpărat clădirea de birouri Office1 construită de Conarg, compania controlată de Valentin Vișoiu, în zona Aviației din Capitală
Capitala a atras peste 25% din volumul tranzacțiilor, pondere sub nivelul din perioada similară a anului trecut când s-a situat la 48% din volumul investițiilor, ceea ce arată că lichiditatea
O suprafață comparabilă cu Iulius Mall Timișoara mai are centrul comercial Mega Mall din Capitală, de 72.000 de metri pătrați, dezvoltat de sud-africanii de la NEPI.
Așa am pornit povestea, cu Iulius Mall inaugurat în 2000 în inima Moldovei, primul shopping center de acest tip din afara Capitalei, realizat de un român.