„Ieșirea în străinătate este un debușeu de creștere pentru firmele locale, însă nu sunt foarte multe companii care reușesc să intre pe alte piețe“, a explicat Plosceanu.
Compania de dezvoltare imobiliară Adama, deținută de fondul austriac de investiții Immofinanz, a finalizat o investiție de 5,4 milioane de euro într-un bloc cu 84 de apartamente în
Furnizorul de soluții pentru spații de lucru flexibile Regus, companie cu sediul în Luxemburg, vrea să ajungă în următorii patru ani la 15 centre de birouri în București dar și în
Compania Corporate Office Solutions (COS), specializată în amenajarea la cheie a spațiilor de birouri, deschide al doilea punct de lucru din România, la Cluj-Napoca, la parterul primei
Ecovalor, companie controlată de producătorul elvețian de ciment Holcim și specializată în gestionarea deșeurilor, derulează în prezent un proiect pe fonduri europene de circa 26,9
Compania românească Syscom-18, specializată în automatizări industriale și sisteme de măsurare, a semnat contracte de export pentru anul în curs și a livrat echipamente a căror valoare
Compania RINF Outsourcing Solutions, controlată de doi antreprenori români, Constantin Iftime și Victor Dornescu, se va muta din ianuarie 2016 într-un spațiu de peste 1.800 de metri
spațiilor pe care companiile le folosesc drept sedii în București s-a dublat în primul semestru față de aceeași perioadă din 2010, până la peste 14.000 de metri pătrați, estimează compania