La șase ani distanță, UniCredit a eliberat recent 5.050 de metri pătrați în clădire, în condițiile în care banca și-a construit un sediu nou în zona Pieței Presei Libere, iar anul viitor
Turnul proiectat de arhitecții de la Westfourth și construit de Bog’Art a născut numeroase polemici inclusiv în mediul politic în ultimii ani, în timp ce pe rolul instanțelor de judecată
Patru ani mai târziu, în 2008, pe lângă fabrica de produse ceramice existente deja, s-a construit și s-a pus în funcțiune o unitate nouă de producție de cărămidă.
Construit în cartierul Floreasca, imobilul oferă cele mai înalte standarde în materie de spații de birouri, acces direct în parcul Floreasca, precum și restaurante, cafenele sau magazine
Arhitectura, elementele decorative neoclasice și proporțiile sale erau impunătoare în 1835, atunci când a fost construit, și la fel de spectaculoase sunt și acum, în 2022 – chiar
Aceleași expertize au identificat deficiențe serioase și la structura de rezistență a Pasajului Unirii, construit în anii 1986-1987, cu o lungime de aproximativ 900 de metri și o lățime
Preponderent, proprietarii sunt moștenitorii familiilor aristocratice care le-au construit și deținut până la exproprierea de către regimul comunist și care le-au redobândit după