Cu doar 667 de kilometri de autostrăzi și un sistem rutier criticat puternic de investitori, fie ei străini sau locali, România a reușit anul acesta să cheltuiască doar 4,65 mld. lei
Palace Cotroceni din București, a cărui construcție, finalizată în 2009, a costat 300 de milioane de euro, reprezintă cea mai mare investiție imobiliară realizată până în prezent în România
Fondul sud-african de investiții NEPI, cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, a turnat fundația viitorului centru comercial pe care îl dezvoltă în Timișoara, lucrările
Stocul de malluri și centre comerciale din România va ajunge anul acesta la trei milioane de metri pătrați, iar în București va fi depășit pragul de un milion de metri pătrați, potrivit
România trebuie să recupereze decalajele mari din infrastructura de transport, sănătate, educație, dezvoltare regională și urbană și energie, un rol esențial în proiectele din aceste
Ministrul transporturilor Ioan Rus a cerut Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) să adopte o serie de măsuri care să eficientizeze activitatea
Două companii imobiliare din grupul controlat de omul de afaceri Ion Țiriac, Masterange România și Automotive Real Estate, au primit în luna ianuarie cele mai mari două majorări de
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) trebuie să reevalueze ofertele depuse la licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate a autostrăzii
cei mai activi retaileri de mobilă în acest an, în timp ce Mobexpert și-a bugetat un magazin pe an, iar Ikea rămâne pentru al nouălea an consecutiv doar cu o unitate deschisă în România