Produătorul și distribuitorul de materiale de construcții Masterplast România, controlat de grupul ungar Masterplast, a realizat în primele nouă luni o cifră de afaceri de aproximativ
Producătorul de scaune ergonomice pentru birou Antares România, subsidiara grupului ceh Antares, a avut în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri de 6,5 mil. euro, mai
Sofiane Benmaghnia, directorul care a preluat conducerea Holcim România la 1 aprilie, spune că pentru a atrage investitori mari, guvernul trebuie să angajeze companii de consultanță
ne lovește atât din punctul de vedere al vânzărilor, cât și din punctul de vedere al logisticii deoarece aduce costuri mari de transport.“ Sofiane Benmaghnia, directorul Holcim România
dezvoltator de aplicații mobile pe nișa de personalizare și gaming, este noul chiriaș al clădirii C din Green Court Bucharest, primul proiect de birouri realizat de către Skanska în România
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România cere Consiliuilui General al Municipiului București să reanalizeze acordul de înființare a 19 societăți comerciale
Șantierul naval Daewoo-Mangalia Heavy Industries (DMHI), cel mai mare constructor de nave din România, controlat de grupul sud-coreean Daewoo și de statul român, a livrat anul trecut
Clujenii plătesc cele mai mari rate din România pentru achiziția unui apartament cu una sau două camere, deși salariile din județ sunt mai mici decât cele din Capitală, potrivit unei
Anul trecut România a înregistrat „recordul“ de a nu inaugura niciun kilometru nou de autostradă, infrastructura modernă rămânând la 747 km, potrivit datelor Institutului Național de
DRÄXLMAIER, unul dintre cei mai mari investitori germani de pe piața locală, care are în România în acest moment peste 15.000 de angajați, a anunțat că va închide capacitatea de producție