Totodată, Griffes a sprijinit intrarea companiei americane Copeland pe piața locală, oferindu-le sprijin in identificarea de spații de birouri premium în cadrul portofoliului Iulius Group
Îmbuteliatorul apei minerale Borsec – Romaqua Group din Harghita, compania de bricolaj Dedeman din Bacău, distribuitorul de carburanți Comision Trade din Brăila, jucătorul
„O să constituim un grup românesc de acțiune format din companiile implicate în siderurgie și cei din minister pentru a face prin luna septembrie o versiune românească a planului de
După fuziune, noul grup. care se va numi LafargeHolcim, va rămâne în România cu activele Holcim, respectiv două fabrici de ciment la Câmpulung și Aleșd, o stație de măcinare și un terminal
s-a ridicat la circa 9,3 miliarde de euro anul trecut, iar printre cei mai mari constructori cu acționariat local se numără Spedition UMB (controlată de Dorinel Umbrărescu), Straco Grup
Clădirea celor de la Global Vision se află vizavi de Spitalul Colțea, reabilitat recent, un grup austriac a finalizat anul trecut reconversia unui imobil în centrul de afaceri Magheru
De asemenea, Vega 93 a făcut parte din asocierea care a construit noua pistă a Aeroportului din Iași, alături de Max Boegl și UTI Grup, pentru circa 32 mil. euro.
Globalworth, grup condus de Ioannis Papalekas, arăta în cel mai recent raport de activitate că, în medie, contractele din Nusco Tower vor expira peste 2,1 ani.
Copper Beech este un grup fondat de omul de afaceri indian Dinesh Damija care a cumpărat în București și în împrejurimile Capitalei terenuri pe care viza construirea câtorva mii de
Investițiile finalizate de grup în 2011, în valoare de aproximativ 2,5 milioane euro, au avut ca principal obiectiv mărirea capacității de producție a varului, prin punerea în funcțiune