În continuare există cerere ridicată pentru apartamente în București“, a spus Mauricio Mesa Gomez, country manager al Cordia România și membru în Consiliul de Administrație Cordia,
Compania austriacă de constructii Strabag a înregistrat în 2023 în România o creștere de 65% a volumului de productie, la 519 milioane euro, în paralel cu reducerea cu 13% a comenzilor
În prezent, compania continuă dezvoltarea proiectului Sunnyville din Brașov, unde a investit deja peste 20 de milioane de euro pentru cele 180 de apartamente cuprinse în primele două
euro, în urcare cu 7% față de perioada similară din 2021 și maximul ultimului deceniu, valoare care nu a mai fost atinsă din prima jumătate a anului 2009, potrivit calculelor SVN România
Prețurile au ajuns în iulie 2023 la 109.100 de euro, în scădere cu 600 de euro sau 0,5% față de iunie 2023, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanță