Construcția clădirii de birouri este realizată de compania Building Astrom, controlată de antreprenorii Marian Drăgoi și Alexandru Radu, care ar trebui să termine lucrările în luna
Potrivit procurorilor anticorupție, Nelu Iordache, în calitate de administrator al firmei SC Romstrade SRL, ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de
Noi lucrăm preponderent cu PFA-uri, dar suntem foarte conectați și cu zona de SRL-uri“.
„Am văzut o creștere a numărului de firme nou-înființate, atât SRL-uri, cât și PFA-uri.
. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL, care a demarat lucrările în aprilie, iar acum se toarnă asfaltul și va fi gata până la finalul anului
„Oferta depusă de asocierea de firme românești SC Gdo Mov Impex SRL – SC Omega Cert Sistem SRL, în valoare de 419.854.213,32 lei (fără TVA), a fost desemnată câștigătoare, contractul
♦ Produsul a fost cercetat și dezvoltat în Cluj-Napoca, prin compania The Climate Change SRL, și este rezultatul unui business condus de Dennis Debie și Sebastian Tudose. ♦ Pentru